Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

FAMILII 2010

Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Parinti si Copii - Familii Monoparentale
Raport de activitate 
Anul 2010

Pe parcursul anului 2010 au fost asistate la Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Parinti si Copii un numar de 10 familii monoparentale. Programul adresat familiilor monoparentale s-a desfasurat in anul 2010 pe doua planuri :
                1. terapie de grup o data pe luna, cu subiecte alese impreuna cu beneficiarele si ajutor material-financiar
                2. proiectul “Casa in care sa-mi cresc copilul”. 

I. Informatii despre asistenta oferita:

- Terapie de grup
La intilniri participa, in general, in jur de 10 mame. Intalnirile de grup au loc lunar, in ultima zi de vineri a fiecarei luni. In cadrul fiecarei intalniri sunt abordate diverse teme cu scopul de a veni cu noi solutii in calea problemelor cu care se confrunta. Astfel, pe parcursul catorva intalniri a fost abordata tema “Managementul financiar”, in care au fost prezentate metode practice de gestionare a finantelor, iar ca parte practica fiecare mama a trebuit sa isi noteze bugetul familiei (banii care intra in casa) si cheltuielile ( iesirile). Prin aceasta metoda dorim sa corectam modul gresit in care se cheltuiesc banii si invatarea unor deprinderi de a economisi putinii bani pe care aceste doamne ii au. Alte subiecte discutate au fost: minciuna versus adevar, barfa, mita, mania. De asemenea s-au utilizat si metode intercative de discutie in care mamele au avut ocazia sa discute problemele avute si totodata sa interactioneze intre ele.

O atentie deosebita s-a dat si preventiei. In cadrul tuturor intalnirilor de grup si consilierilor s-a vorbit despre preventie in mod special in relatia cu copii care sunt vulnerabili la posibilele dependente cum ar fi internetul, televizorul cu desene si filme cu violenta verbala si fizica, tigarile, alcoolul si drogurile. Pe rand, cate una din aceste probleme delicate,  cu care se confrunta societatea moderna, au fost mentionete si discutate la intalnirile noastre.

- Activitati recreative pentru copiii din familii monoparentale
In timpul in care se desfasoara terapia de grup au loc si activitati recreative pentru copiii din familiile monoparentale. In general, la aceste intalniri participa in jur de 10 mame cu copiii lor avand varste cuprinse intre 5 si 18 ani. Voluntarii care se ocupa de copii, in cadrul acestor intalniri, pregatesc pentru ei activitati recreative, dar si educative. La fiecare intalnire copiii au putut sa se bucure si de jucariile Lego oferite de cei de la Brickenburg.

- Consiliere individuala sociala si suport emotional
Fiecare mama a beneficiat pe parcursul acestui an de consiliere. In cadrul acestor sedinte s-a discutat cu mama care sunt principalele probleme cu care se confrunta si s-au stabilit pasi pentru rezolvarea problemelor, pasi pe  care mama a avut datoria de a-i implementa.

- Intermedieri
La nevoie, se fac intermedieri pentru rezolvarea unor probleme care apar in familiile monoparentale (de exemplu, la stomatolog, medic, scoala).

- Proiectul „Casa in care sa-mi cresc copilul”
La inceputul anului s-au realizat inregistrarile cu povestea de viata a fiecarei mame si site-ul destinat acestui proicet, site unde au fost postate si inregistrarile.

A avut loc Concertul de Jazz al cantaretei Teodora Enache, in urma caruia s-au strans 4000 Ron.

S-au semnat actele pentru intrarea in posesie a terenului din Apahida pentru construirea locuintelor pentru mamici si a fost declarat la Primarie.

A avut loc Campania SMS cu scopul de strangere de fonduri pentru acest proiect.

- Sprijin material si financiar
Familiile monoparentale asistate au primit diverse donatii constand in imbracaminte, obiecte de igiena personala si uz casnic, pachete de alimente, sau bani in functie de nevoile lor si problemele care apar in familiile din care provin. De asemenea, cu diferite ocazii, mamele si copiii acestora au primit cadouri.

II. Informatii despre managementul programului:
Personal implicat: Rimona Goiti, directoare F.C. Herald, psiholog Ivasciuc Diana, jumatate de norma, si 6 voluntari.
Managementul proiectului a constat in
- activitati cu un caracter administrativ si de pregatire a activitatilor:
- cumparaturi lunare constand in dulciuri si suc pentru pentru intalnirile de grup si intalnirile individuale;
- pregatirea pentru grupurile terapeutice, pentru discutiile individuale de consiliere;
- recrutarea voluntarilor si monitorizarea activitatii de voluntariat din cadrul proiectului;
- elaborarea planificarilor, a documentelor, a rapoartelor pentru primarie si pentru sponsori;
- administrarea site-ului;
- intocmirea unor acte pentru contabilitate (note de receptie, acte de donatii etc);
- aplicarea anchetelor sociale planificarea anului de lucru 2009-2010;
- intocmirea dosarului pentru acreditare

III. Cheltuieli financiare in proiect pe parcursul anului 2010
Chetuiala totala pe anul 2010 a fost de 83.442 LEI . 
Aceasta cheltuiala presupune servicii de asistenta sociala gratuita, donatii in bani si produse si asigurarea infrastructurii sediului (administratie) si salarii personal.
Din aceasta suma, 6000 lei pe an constituie subventie din partea Consiliului Local in baza Legii 34/98.

Psiholog,                                                                                     Intocmit la

Diana Ivasciuc                                                                            22.12. 2010
romana